410021 Nagyvárad / Oradea, Piața Regele Ferdinand I., Nr. 6., Bihor, RO
Facebook
Youtube

Știri


Știri / 2017.09.14.

FuxFeszt 2017: păpușarii se întâlnesc la Oradea

Între 2-7 octombrie va avea loc a treia ediție a Festivalului Teatrelor de Păpuși Profesioniste Maghiare din Transivania. Evenimentul va cuprinde 22 spectacole puse în scenă de către 17 trupe invitate.

Katalin Czvikker, directoarea Teatrului Szigligeti a menționat la începutul conferinței de presă că această a treia ediție a festivalului arată că inițiativa Trupei Lilliput a devenit o adevărată tradiție: „De-a lungul anilor am analizat experiențele și opiniile participanților, astfel am ajuns la această formulă pe care o propunem anul acesta, care pe lângă delectarea publicului, subliniază importanța dialogului profesionist.”

Botházy-Daróczi Réka a menționat că în ediția din anul acesta, festivalul capătă caracter internațional: „La festivalul bianual organizat de către Trupa Lilliput a Teatrului Szigligeti vor participa pe lângă cele șase trupe maghiare din Transilvania (Trupa Brighella – Satu Mare, Teatrul  Puck – Cluj-Napoca, Teatrul Ariel – Târgu Mureș, Teatrul Cimborák – Sfântu Gheorghe, Trupe de Păpuși a Teatrului de Stat Csiky Gergely Timișoara, respectiv gazda evenimentului, Trupa Lilliput) vor urca pe scenă păpușari din Ungaria, Slovacia și Serbia. Programul cuprinde spectacole pentru preșcolari, școlari, elevi de gimnaziu și producții dedicate publicului adult. Este o mare bucurie pentru noi, totodată că la evenimentele noastre vor participa și studenții de la Universitatea de Arte Târgu Mureș, respectiv de la Universitatea Babeș-Bolyai”.

Spectacolele incluse în secțiunea de concurs a Festivalului „Fux” vor fi jurizate de către regizoarea prof.dr. Kozsik Ildikó, Maria Mierluț, personalitate marcantă a păpușeriei orădene, respectiv regizorul Vadas László.

Teatrul Szigligeti pune în vânzare abonamente de festival valabile pentru trei spectacole, având prețul de 20 RON. Biletele și abonamentele pot fi cumpărate de la agenția teatrului, deschisă de luni până vineri între orele 14-19, respectiv online pe www.biletmaster.ro.

Festivalul „Fux” poartă numele renumitului creator de teatru de păpuși Paul Fux și este finanțat de către Consiliul Județean Bihor, BGA Zrt. (Ungaria), respectiv Departamentul pentru Relații Interetnice.